Comunicat de presa
Vineri, 16 martie 2012, a avut loc Conferinta de lansare a proiectului strategic pentru invatamantul superior 2012–2014: "Asigurarea calitatii in invatamantul superior prin elaborarea si pilotarea metodologiilor de abilitare si auditare", proiect cofinantat din Fondului Social European, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Acest proiect face parte din cel de-al doilea ciclu de proiecte strategice pentru invatamantul superior romanesc coordonate de Unitatea Executiva pentru Finantarea Invăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). „Obiectivul principal al proiectului de astazi este acela de a raspunde Legii Nationale a Educatiei, iar mesajul pe care noi il transmitem este: inovam, pilotam, invatam! in folosul universitatilor” a declarat Directorul General al UEFISCDI, domnul prof. univ. dr. Adrian Curaj.
Evenimentul, desfasurat in sala Ronda a Hotelului Intercontinental, s-a bucurat de prezenta a peste 90 de participanti, rectori, prorectori si reprezentanti din structurile de conducere ale universitatilor si din comisiile de calitate ale acestora, membri ai Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), ai Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) si Consiliului National pentru Finantarea Invatamantului Superior (CNFIS), precum si reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Evenimentul a fost deschis de Directorul General al UEFISCDI, domnul prof. univ. dr. Adrian Curaj, continuand cu prezentari sustinute de Acad. Marius Andruh, presedinte CNATDCU, prof. dr. Lazar Vlasceanu, prof. dr. Lucian Pintilie, director si CS1 INCDFM, prof. dr. Marian Preda, prof. dr. Marian Zulean si dr. Dan Caragea, experti din cadrul proiectelor si ai pachetelor de lucru.
Proiectul este structurat pe 4 piloni principali: Abilitare, Resurse umane, Capital Intelectual si Originalitate vs. Plagiat, care urmaresc dezvoltarea si implementarea sistemului de asigurare a calitatii in universitati prin:
- dezvoltarea cadrului metodologic pentru procesul de abilitare si cresterea capacitatii de evaluare a celor implicati in procesul de abilitare;
- dezvoltarea cadrului metodologic pentru procesul de auditare a resurselor umane la nivel institutional si national;
- perfectionarea managerilor si specialistilor in resurse umane din universitati, cu privire la competentele de evaluare si raportare, in concordanta cu prevederile specifice din Legea Educatiei Nationale, nr 1 din 2011;
- dezvoltarea capacitatii de realizare a rapoartelor de capital intelectual la nivel de universitate, pe de-o parte, cat si la nivel national si regional.
Activitatea „Dezvoltarea si pilotarea cadrului metodologic pentru procesul de abilitare” a inceput cu Atelierul de lucru „Cadrul abilitarii” organizat de UEFISCDI în data de 15-16 martie a.c. la Hotel Intercontinental, din Bucuresti. Acesta a fost dedicat presedintilor de paneluri pe domenii si celor ai comisiilor de specialitate CNATDCU, implicati in dezvoltarea metodologiilor specifice fiecarui domeniu. În perioada martie - aprilie 2012 va fi definitivată prima formă a acestor specificaţii urmând ca aceasta să fie pilotata in cadrul atelierelor de lucru pe comisii care vor avea loc pe pearcursul anului 2012.
Persoana de contact,
Cristina Popa,
Expert comunicare
e-mail cristina.popa@uefiscdi.ro